Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat decizia de a demite conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ, ca urmare a respingerii avizului pentru un proiect tehnic ce vizează construirea unui corp nou al Spitalului Judeţean Neamţ.

Motivul invocat de DSP Neamţ, potrivit ministrului, a fost existenţa „unei clinici private de radioterapie în oraş până la finalizarea lucrărilor”, ceea ce a condus la impunerea eliminării laboratorului de radioterapie din proiect.
Rogobete a catalogat această decizie drept „inconştienţă administrativă”, subliniind că interesul pacienţilor şi protejarea personalului medical trebuie să primeze asupra considerentelor administrative sau private.
„Pacienţii oncologici din Neamţ şi din întreaga regiune au nevoie de servicii moderne de radioterapie în spitalele publice.
Rolul nostru nu este să blocăm dezvoltarea acestora, ci să creştem capacitatea de răspuns a sistemului medical şi să oferim pacienţilor siguranţă, tratament şi speranţă”, a declarat ministrul Sănătății.
Ordinul pentru demiterea conducerii DSP Neamţ urmează să fie semnat astăzi.
Directorul Direcției de Sănătate Publică Neamț, Radu Firăstrău, a declarat, vineri, că instituția nu a emis niciun astfel de aviz ci doar a prezentat un punct de vedere în acest sens care are caracter consultativ.
‘Îmi pare sincer rău dacă modul în care au circulat aceste informații a creat nelămuriri; rolul DSP Neamț, în această etapă, este consultativ, orientat spre siguranța pacienților și coerența circuitelor medico-sanitare. Pentru corecta informare precizez că, până la acest moment, la DSP Neamț nu a fost depusă nicio solicitare de ‘Notificare de asistență de specialitate’ pentru acest obiectiv. În lipsa unei asemenea solicitări, DSPJ Neamț nu emite avize și nu aprobă documentații’, a transmis, într-un comunicat de presă, Radu Firăstrău.