VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Zilele Recoltei USV a ajuns la cea de a VI-a ediție

USV Iași organizează, între 4 și 5 octombrie 2025, ediția a IV-a a evenimentului Zilele Recoltei, o adevărată sărbătoare a toamnei.

Peste 90 de producători din regiunea Moldovei vor fi prezenți pe Arena USV, cu acces din Rond Agronomie, aducând în fața ieșenilor cele mai apreciate produse locale.

Evenimentul organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” a crescut de la an la an, ajungând în prezent la a IV-a ediție, cu un număr-record de participanți. Dacă, la edițiile anterioare, vizitatorii au fost încântați de calitatea produselor expuse, în acest an, organizatorii promit o experiență și mai diversă.

Astfel, timp de două zile, Iașul se va transforma într-un punct de atracție pentru iubitorii de produse tradiționale și sănătoase. La standurile expozanților, aceștia vor putea găsi legume, fructe, preparate din carne, zacuscă, miere, dar și alte produse de calitate.

Ca și la edițiile anterioare, vor participa absolvenți ai USV Iași cu tradiție pe piața produselor locale și tineri aflați la început de drum cu produsele care își fac loc în preferințele consumatorilor, datorită calității acestora, și nu vor lipsi producătorii locali cu importanți de legume, fructe, preparate alimentare tradiționale din carne sau lactate și crame celebre

Programul ediției IV a Zilelor Recoltei

Sâmbătă, de la 10:00 la 18:00:

Prezentatori: Larisa Cozma și Răzvan Mălăncuș

Deschiderea oficială 11:00

Cuvântul D-lui Rector – Prof. univ. dr. Gerard JITĂREANU

Mesajul D-lui Primar al Municipiului Iași Mihai CHIRICA

10:00 – 18:00 Târg de produse agro-alimentare

11:30 – 15:00 Ateliere pentru copii

11:30 – 13:30 – Activități creative (Pictură)

13:30 – 15:00 – Atelier de creație (Aranjamente în dovlecei) – în limita locurilor disponibile

12:00 – 18:00 Vizitarea campusului USV

12:00 – 13:00 Muzeul de Anatomie

14:00 – 16:00 Baza hipică, Plimbări cu trăsătura, Echitație pentru copii

Diminică, de la 10:00 – 18:00

10:00 – 18:00 Târg de produse agro-alimentare

10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii

10:30 – 12:30 -Activități creative pentru copii

12:00 – 18:00 Vizitarea campusului USV

-12:00 – 13:00 Muzeului de Anatomie

-14:00 – 16:00 Baza hipică, Echitație pentru copii

Citește și: Trei tramvaie noi Bonzankaya circulă de azi în Iași

Citește și: Noaptea Albă a Galeriilor revine cu 11 spații de vizitat

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Primăria a alocat 500 de mii de lei pentru concertul de Sărbătorile Iașului

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți are loc pe 10 octombrie

Zilele Recoltei USV a ajuns la cea de a VI-a ediție

Continuă controalele polițiștilor de imigrări în Botoșani

Știri sugerate