VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Delegație americană din cadrul Broward County Sheriff’s Office Florida, la Prefectura Suceava

Astăzi, la sediul Instituției Prefectului – Județul Suceava, prefectul Traian Andronachi a avut primit vizita unei delegații americane din cadrul Broward County Sheriff’s Office Florida, condusă de Broward Sheriff Gregory Tony.

Întâlnirea a reunit, alături de prefect, pe Nicolae Robu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, precum și pe comisar-șef de poliție Călin-Cezar Ciorteanu, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava.

Din partea partenerilor americani au fost prezenți Colonel Ahmed Munib Matloob, Captain Davis Clyde Joseph, precum și Detective Breabăn Traian, care colaborează în mod direct cu instructorii Poliției de Frontieră Române – comisar de poliție Cristian Bostă și agent-șef principal de poliție Paul Ghețău.

Această întâlnire marchează o nouă etapă într-un parteneriat început acum aproape un deceniu, construit pe un obiectiv comun: combaterea traficului de ființe umane, a traficului de arme și droguri și a tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră.

După ședința oficială, discuțiile au vizat și provocările actuale cu care se confruntă județul Suceava, inclusiv situația din zona Broșteni. Au fost analizate soluții concrete și modalități de sprijin pentru a îmbunătăți siguranța publică și pentru a răspunde mai eficient nevoilor comunităților locale.

Instituția Prefectului – Județul Suceava își exprimă recunoștința față de partenerii americani pentru deschiderea, disponibilitatea și sprijinul constant oferit, subliniind că siguranța cetățenilor rămâne prioritatea comună în acest parteneriat de încredere.

Distribuie

Din aceeși categorie

Anchetă epidemiologică la Spitalul „Sfânta Maria” după cazuri de deces

Spectacolul de balet „Lacul lebedelor”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamț

Bun Venit la UAIC introduce bobocii în viața de student

Ambasada Republicii Populare Chineze a oferit o donație valoroasă de carte către USV

Știri sugerate