Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat astăzi că șase copii cu vârsta mai mică de un an care erau internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași au decedat zile trecute, aceștia fiind infectați cu bacteria „Serratia Marcescens”.
Direcția de Sănătate Publică Iași a demarat o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. Măsura vine după ce s-a aflat că decesele copiilor s-ar fi produs în secția de Terapie Intensivă, unde aceștia erau internați și de unde, se pare, au fost infectați cu acest virus.
DSP Iași a primit notificarea oficială de la unitatea medicală ieșeană și de la Ministerul Sămătății. O echipă mixtă de specialiști de la DSP și Centrul Regional de Sănătate Publică s-a deplasat la spital. Astfel, conducerea DSP a transmis că spitalul a aplicat deja măsuri pentru limitarea răspândirii infecției.
„Din datele pe care le avem la dispoziție, în acest moment, discutăm despre nouă pacienți cu vârsta sub un an infectați cu această bacterie, Serratia, dintre care, până în acest moment au fost înregistrate șase decese. Din datele medicale existente la momentul de față, puse la dispoziția Ministerului Sănătății, nu putem realiza o legătură directă din punct de vedere medical între infecțiile asociate și celelalte patologii sau comorbidități ale pacienților. Legătura directă de cauzalitate va fi stabilită de experții în medicină legală și nu vreau să speculez sau să mă antepronunț”, a declarat, într-o intervenție la Digi24, Ministrul Sănătății.
Ceilalți trei copii infectați cu bacteria Serratia Marcescens se află în stare stabilă iar doi au rămas internați la Iași. Al treilea a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București.
Ancheta epidemiologică continuă, iar concluziile vor fi comunicate instituțiilor competente. Din acest motiv, conducerea spitalului a decis închiderea temporară a secției de Terapie Intensivă, iar DSP Iași a sancținat deja cu amenți, o parte din medicalul specializat pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecțiilor nosocomiale și a protocoalelor.
Citește și: Experimente științifice la Noaptea Cercetătorilor UAIC
Citește și: Bun Venit la UAIC introduce bobocii în viața de student
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași