VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Palatul Administrativ va fi dat în folosință la finele anului

În urma vizitei efectuate, astăzi, în șantier,  prefectul județului, Dan Nechifor, a dat asigurări că, până în decembrie 2025, angajații Instituției Prefectului și ai Consiliului Județean vor beneficia de un spațiu administrativ modernizat și adaptat standardelor actuale.

Proiectul a cuprins, pe de o parte, lucrări de reparații la fațada clădirii, păstrând arhitectura inițială și, pe de altă parte, lucrări de eficientizare energetică și de modernizare a clădirii în interior. 

Astfel, principalele intervenții realizate în cadrul proiectului au vizat: 

– lucrări la fațada și pavarea exterioară;

– tavane, instalații, uși, ferestre — au fost înlocuite complet;

– izolarea termică a subsolului, a terasei și a pereților interiori;

– înlocuirea tâmplăriei exterioare; 

– reabilitarea completă a instalațiilor termice, electrice și de iluminat; 

– instalarea unui sistem de climatizare cu pompe de căldură; 

– montarea de panouri fotovoltaice și panouri solare pentru apă caldă; 

– implementarea unui sistem de management energetic inteligent; 

– modernizarea sistemului de alarmare și protecție la incendii.

Din cauza unor lucrări neprevăzute, constructorul a beneficiat de o prelungire cu încă trei luni a duratei de execuție.

„Clădirea Palatului Administrativ, de patrimoniu, este una dintre cele mai reprezentative pentru județul nostru, de aceea refacerea fațadelor istorice, eficientizarea energetică și modernizarea completă reprezintă o reuşită pentru toți factorii implicați. Am supravegheat îndeaproape respectarea termenelor și a modului de lucru și pot spune că, la sfârșitul anului, redăm angajaților un spațiu modern și eficient de lucru, adaptat nevoilor comunității”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Distribuie

Din aceeși categorie

Concertul „Cântec șoptit”, la Casa de Cultură Piatra Neamț

Târg de adopții pentru câini, la Shopping City Suceava

AUDIO – Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost suspendat pe o perioadă de 6 luni din calitatea de membru PSD

AUDIO – Primarul Sucevei nu are emoții în legătură cu campania de strângere de semnături pentru demiterea lui și a Consiliului Local

Știri sugerate