VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Salonul Internațional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza” se deschide vineri, 19 septembrie

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani va vernisa vineri, 19 septembrie, Salonul Internațional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza”, ajuns la ediția a XII-a, care va avea loc la ora 12:00, la sediul instituției, pe str. Unirii nr. 10, Botoșani. 

Evenimentul va fi prezentat de Felicia Acsinte, istoric de artă, care va oferi publicului o perspectivă asupra specificului și valorii artei naive. 

În cadrul vernisajului va avea loc și lansarea volumului „Eseu despre surzenie”, semnat de Calistrat Robu, Romeo Romilă și Mircea Țîmpău, o apariție editorială care completează prin profunzime programul cultural-artistic al zilei. 

Publicul va putea admira creațiile a 53 de artiști naivi din ROMÂNIA, ISRAEL, GERMANIA, FRANȚA, CUBA, UNGARIA,  ITALIA, S.U.A., POLONIA, PORTUGALIA și BRAZILIA, fiecare aducând o viziune autentică și personală asupra artei. 

Expoziția poate fi vizitată în perioada 19 septembrie – 19 octombrie 2025, de luni până joi între orele 8:00-16:30, iar vinerea în intervalul orar  8:00-14:00. 

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Secțiile Spitalului de Pneumoftiziologie Iași, relocate pentru modernizarea clădirii

AUDIO – Secțiile Spitalului de Pneumoftiziologie Iași, relocate pentru modernizarea clădirii

Filarmonica „Moldova” încheie seria concertelor simfonice ale stagiunii cu Liviu Prunaru, invitat special la Iași

România între criza politică și testul maturității democratice

Știri sugerate