VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Transport asigurat de autorități pentru cei care vor să participe la concertul de la Liveni

În atenția participanților la concertul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” Botoșani, care va avea loc sâmbătă, 13 septembrie 2025, de la ora 17.00, la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni:

Cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, al Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și al Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani (cărora le mulțumim pe această cale), pentru facilitarea transportului vor fi puse la dispoziție două microbuze, care vor asigura deplasarea cu titlu gratuit a participanților, în limita locurilor disponibile, cu plecarea la ora 16.00 din fața sediului Consiliului Județean Botoșani din Piața Revoluției.

Reamintim că evenimentul cultural de la Liveni se desfășoară sub egida Festivalului Internațional „George Enescu” (aflat sub înaltul patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii). În cadrul concertului, cu participarea dirijorului Alexandru Ilie și a solistului Remus Azoiței, vor fi interpretate următoarele creații muzicale: George Enescu, „Rapsodia română nr. 2 în re major op. 11”; George Enescu, „Baladă pentru vioară și orchestră”; Béla Bartók, „Dansuri populare românești Sz. 56”; Ciprian Porumbescu, „Baladă pentru vioară și orchestră op. 29”; George Enescu, „Rapsodia română nr. 1 în la major op. 11”.

Distribuie

Din aceeși categorie

Concertul „Cântec șoptit”, la Casa de Cultură Piatra Neamț

Târg de adopții pentru câini, la Shopping City Suceava

AUDIO – Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost suspendat pe o perioadă de 6 luni din calitatea de membru PSD

AUDIO – Primarul Sucevei nu are emoții în legătură cu campania de strângere de semnături pentru demiterea lui și a Consiliului Local

Știri sugerate