VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Parcare provizorie cu o capacitate de 220 de locuri, în incinta Spitalului Vechi Suceava

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Ionuț Mircea Jurchis Irimie, anunță finalizarea și darea în folosință a unei noi parcări provizorii cu o capacitate de 220 de locuri, situată în incinta Spitalului Vechi.

Această investiție a fost realizată din fondurile proprii ale spitalului, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și are ca scop decongestionarea traficului și a aglomerației din parcarea Spitalului Nou, oferind astfel condiții mai bune pentru pacienți și aparținători.

„În spiritul respectului față de pacient și familie, am gândit un sistem prin care persoana care are nevoie de transport și însoțitor să poată fi adusă cu mașina până în fața Ambulatoriului sau a Unității de Primiri Urgențe urmând ca șoferul să parcheze ulterior în noua parcare.

Considerăm că această măsură va contribui semnificativ la fluidizarea accesului în curtea spitalului și la creșterea confortului celor care ne trec pragul zilnic.”, a transmis managerul Spitalului Județean Suceava.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Educație pentru sănătate și echilibru” – eveniment dedicat elevilor, părinților și profesorilor din Iași

Simulare de Bacalaureat în județul Iași: mii de elevi susțin probele scrise din 23 martie

Spitalul Regional de Urgență Iași prinde contur: lucrări în desfășurare și planuri pentru conectarea la Autostrada A8

Programul de consiliere vocațională „MyWaY” revine la Suceava

Știri sugerate