La început de an școlar, comunitatea din Liteni a primit un dar important: inaugurarea și sfințirea corpului B al Liceului Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”, o investiție de peste 2 milioane de euro realizată cu sprijinul fondurilor europene.
Evenimentul a reunit numeroși elevi și profesori, dar și oficialități locale și județene: primarul Tomiță Onisii, deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, vicepreședintele PNL Suceava, Alexandru Covașă, inspectorul școlar general, prof. Ciprian Anton, și directorul liceului, prof. Ioan Maranda Demis.

Noua clădire oferă săli de clasă moderne, dotate cu mobilier și echipamente de ultimă generație – table inteligente, sisteme interactive, grupuri sanitare moderne, spații de depozitare, cancelarie și sală multimedia. Această investiție face posibil ca, din acest an, toți elevii liceului să învețe în schimbul de dimineață.
Deputatul Ioan Balan a evidențiat faptul că administrația liberală din Liteni, condusă de primarul Tomiță Onisii, demonstrează prin fapte concrete că educația este o prioritate și că investițiile europene pot schimba în bine viața comunităților locale.
„Noua clădire a liceului din Liteni reprezintă nu doar o investiție în școală, ci și o investiție în viitorul copiilor și al întregii comunități.”, a transmis PNL Suceava, precizând că dezvoltarea infrastructurii educaționale rămâne un obiectiv central.