VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Elevii din Iași s-au întors în sălile de clasă

Astăzi, 8 septembrie 2025,  peste 62.000 de copii și tineri din Iași au pășit cu emoție, din nou sau pentru prima oară, în sălile de clasă. În capitala Moldovei, deschiderea oficială a noului an școlar a avut loc la Colegiul Tehnic „I. C. Ștefănescu”, una dintre unitățile de învățământ care inaugurează spații modernizate de către municipalitate. Aici a fost prezent și primarul Mihai Chirica, însoțit de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Iași dar și de reprezentanți ai altor instituții importante, de ordine publică și nu numai. 

„Municipiul nostru se mândrește cu școli de top, profesori dedicați și elevi de elită! În plus, anul acesta deschidem porțile către un viitor mai bun prin investiții istorice în educație: peste 100 de milioane de euro pentru școli modernizate, săli de sport, laboratoare și dotări digitale.

Primăria Municipiului Iași urează mult succes elevilor, dascălilor și părinților și le transmite tuturor să păstreze entuziasmul și curajul de a învăța lucruri noi”, a transmis municipalitatea ieșeană, la începutul noului an școlar.

Citește și: Parcul din fața Teatrului Național se redeschide în curând

Citește și: Iașul are nevoie de donatori de sânge

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Cartea electronică de identitate rămâne gratuită până la sfârșitul verii. Aproape 42.000 de documente au fost emise la Iași

Autostrada Bacău – Pașcani pierde finanțarea nerambursabilă din PNRR, dar rămâne inclusă în program

Al Bano vine la Iași. Artistul italian va cânta în Grădina Palas, alături de cei Trei Tenori

Dosarul liderului Kasta Morelli, Morel Bolea, revine la Tribunalul Iași. Judecata a fost amânată pentru 16 iulie

Știri sugerate