VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Poliția locală, zeci de intervenții în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, structurile operative din cadrul Poliției Locale Iași s-au aflat în mijlocul comunității ieșene pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Principalele misiuni desfășurate au constat în fluidizarea traficului rutier și pietonal în zonele aglomerate, identificarea persoanelor fără adăpost și a persoanelor care apelează la mila trecătorilor, dar și identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale și aplicarea măsurilor care se impun.

Astfel, la Dispeceratul Poliției Locale Iași au fost sesizate, de către cetățenii municipiului Iași, un număr de 34 de situații, la care oamenii legii au intervenit. În acest context, în patru situații s-au aplicat măsuri sancționatorii, pe cale amiabilă s-au rezolvat 6 dintre situațiile semnalate, iar 9 sesizări au fost redirecționate către instituția abilitată să o rezolve.

Citește și: Lucrările la locuințele nZEB continuă în ritm alert

Citește și: Apa potabilă, oprită în centrul orașului Iași

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Delgaz Grid: investiții de aproape 50 milioane de lei în 2025 în sistemul de distribuție a energiei electrice din jud. Botoșani

Descoperire incredibilă în Botoșani: o civilizație veche de 4.500 de ani a fost scoasă la lumină

Verificări stricte la trecerile la nivel cu calea ferată în Iași: sute de persoane controlate și sancțiuni de peste 36.000 lei

Mai puține drumuri la Iași: Spitalul Pașcani își dezvoltă serviciile medicale

Știri sugerate