VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Secția de Oncologie a Spitalului Județean intră în reabilitare

Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț intră în etapa concretă a reabilitării și modernizării.

După ani de blocaje, contractul de proiectare și execuție fost semnat și a fost emis ordinul de începere.

Valoarea totală a lucrărilor, ca urmare a finalizării procedurii de achiziție, este de 31,8 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 480 de zile (din care 60 pentru proiectare).

Modernizarea Oncologiei este parte a planului Consiliului Județean Neamț de a îmbunătăți infrastructura medicală și de a reda încrederea oamenilor în sistemul sanitar local.

“Este un pas esențial pentru pacienții oncologici din județ și pentru familiile lor, care au nevoie de un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor actuale. Vom urmări îndeaproape derularea acestui proiect, pentru ca nemțenii să beneficieze cât mai repede de condiții decente de tratament”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Obiectivul este finanțat prin Compania Națională de Investiții – Programul Sănătate.

Distribuie

Din aceeși categorie

Iașul devine capitala medicinei de recuperare: peste 2.000 de specialiști la Zilele Spitalului Clinic de Recuperare

Investiție verde în Tătărași: Parcul Ciurchi intră în plin proces de amenajare

Proiecție specială la Cinema Ateneu: „Un loc sigur” aduce echipa filmului la Iași

Spectacol clasic, mesaj actual: „Take, Ianke și Cadîr” se joacă la Iași pe 27 martie

Știri sugerate