VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Tone de furaje mistuite de flăcări, din cauza unor copii

Pompierii din cadrul Stației de Pompieri Săveni au intervenit, astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje din comuna Manoleasa.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau aproximativ 180 de baloți de paie și 20 de metri pătrați dintr-o anexă gospodărească, existând pericolul de propagare a flăcărilor la două locuințe din apropiere.

Cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, pompierii au acționat rapid pentru limitarea extinderii incendiului, acesta fiind lichidat după aproximativ două ore.

Cauza probabilă de producere a incendiului a gost jocul copiilor cu focul.

Pompierii botoșăneni recomandă părinților să supravegheze copiii și să le explice pericolele la care se expun atunci când se joacă cu focul. Brichete, lumânări, chibrituri sunt lucruri ce nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor. Cei mici trebuie să știe că focul este periculos și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte. Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:

✔️ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
✔️ nu îl lăsați nesupravegheat în casă, cu aragazul, plita, soba sau aparatele electrice aflate în funcțiune,. în depozite de furaje, poduri, magazii etc., cu mijloace care pot produce incendii.

De asemenea, învățați copilul următoarele reguli care îi pot salva viața în caz de incendiu:

✔️ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
✔️ dacă nu poate părăsi locuința, să sune la numărul unic de urgență 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă;
✔️ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
✔️ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Ghiozdane cu rechizite pentru elevii sinistrați din Broșteni, Ostra, Frasin și Stulpicani

Record local la înmtruculările autovehiculelor din Iași

„Grădini Muzicale” – eveniment cultural la Rădăuți, Dorneşti, Marginea, Horodnic de Jos și Horodnic de Sus

AUDIO – Zilele Culturii Polone continuă la Suceava, Moara și Cacica

Știri sugerate