VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

27.000 de vizitatori la Cetatea de Scaun a Sucevei, în perioada Festivalului Medieval

Festivalul Medieval de la Suceava a adunat, la Cetatea de Scaun, 27.000 de vizitatori, conform datelor oficiale furnizate de Muzeul Național al Bucovinei.

Aceasta înseamnă o medie de 9.000 de spectatori pe zi, în cele 3 zile de desfășurare.

La ediția din acest an au participat 37 de trupe și ansambluri din România, Croația, Slovacia, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Moldova și Ucraina, care au susținut peste 200 de spectacole.

Conducerea Muzeului Național al Bucovinei a transmis mulțumiri trupelor și artiștilor care au adus la viață atmosfera medievală, precum și participanților și publicului, care au trăit intens fiecare moment al festivalului.

De asemenea, au fost adresate mulțumiri autorităților, sponsorilor și partenerilor, fără de care desfășurarea festivalului nu ar fi fost posibilă.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Parada Personajelor de Poveste” revine la Botoșani de Ziua Copilului!

Campania „Detector pentru viață” a fost reluată în județul Botoșani: alte 498 de astfel de dispozitive vor fi instalate, gratuit, în locuințe

„Lumea minunată a copilăriei”, la Târgu Frumos – eveniment dedicat copiilor și părinților, pe 31 mai

Primarii trebuie să prezinte stadiul proiectelor finanțate prin PNRR și identificarea măsurilor pentru accelerarea implementării acestora

Știri sugerate