VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Încă două drumuri județene au fost modernizate

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe ȘOLDAN, a anunţat că încă două drumuri județene au intrat în ultima lună pe lista infrastructurii rutiere modernizate în primul an de mandat.

Pe DJ 178F, a fost asfaltat un tronson de aproximativ 3 kilometri, pe raza comunei Voitinel.

Drumul nu mai fusese asfaltat din 2014 și prezenta numeroase degradări.

Cel de-al doilea tronson este pe DJ 174F, în intravilanul localității Șaru Dornei, unde s-a turnat covor asfaltic pe o distanță de 2 kilometri.

Ultima lucrare aici fusese făcută în 2018, iar între timp carosabilul se deteriorase vizibil.

„Modernizarea drumurilor nu înseamnă doar asfalt nou și confort, ci și drumuri mai rapide și mai sigure, legături mai bune între comunități și șanse în plus de dezvoltare pentru localitățile pe care le deservesc.”, a transmis Şoldan.

Distribuie

Din aceeși categorie

Festivalul de Film Francez la Suceava, în perioada 19 – 22 martie

Protocol cu Administrația Națională Apele Române pentru continuarea investiției la noul pod peste râul Bistrița

Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate

Focar de infecții nosocomiale în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean

Știri sugerate