VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

13 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din judeţ vor fi reorganizate prin fuziune

13 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Suceava vor fi reorganizate prin fuziune, începând cu anul şcolar viitor, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei.

Şcolile vizate de procesul de reorganizare sunt grădinițele „Lumea Copilăriei” Gura Humorului, „Micul Prinț” Rădăuți și „Căsuța” Poveștilor Vatra Dornei, precum și Şcolile Gimnaziale „Jean Bart” Suceava, „Teodor Ștefanelli” Câmpulung Moldovenesc, „Vasile Hlihor” Baia, nr. 2 Vatra Dornei, nr. 2 Iaslovăț, nr. 2 Marginea, nr. 2 Vicovu de Jos și cele din Corocăiești, Rotunda și Gulia.

În urma reorganizării, personalul didactic, auxiliar şi administrativ va fi transferat la unităţile absorbante sau la cele nou-înfiinţate, iar elevii vor fi preluaţi automat, împreună cu activele şi arhiva şcolilor absorbite.

Inspectoratul Școlar Judeţean Suceava a precizat că unităţile vizate de acest proces vor trece printr-o evaluare periodică, în termen de maxim un an de la finalizarea reorganizării.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Lucian Eva: „Neurochirurgia nu se poate face cu ceasul pe mână”

Începe prima etapă a dezinsecției la Pașcani. Tratamentele vor fi efectuate în municipiu și suburbii

Starea victimelor după incendiul provocat de un power bank în Cârniceni. Un tânăr și un copil au fost transportați la spitale din Iași

Intervenție de urgență în Gara Mare din Iași după ce un bărbat a fost surprins de un tren de călători

Știri sugerate