VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Politehnica Iași – FC Bacău, în etapa a doua a ligii secunde

Politehnica Iași își continuă parcursul în liga secundă, în încercarea de a reveni, la finalul acestui sezon, pe prima scenă a fotbalului românesc.

Astăzi, 12 august 2025, gruparea din Copou va da piept cu FC Bacău, în deplasare, în cea de-a doua etapă a acestei stagiuni. Partida este programată la ora 18:00, iar echipa pregătită de Tony da Silva are nevoie de victorie, pentru a șterge amintirea primei etape, când a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, în fața celor de la Ceahlăul Piatra Neamț.

Și FC Bacău a debutat cu stângul în noul sezon competițional. În prima etapă, viitoarea adversară a Politehnicii Iași a cedat pe terenul celor de la CS Afumați, cu scorul de 3-2. 

Reamintim că Politehnica Iași a retrogradat în liga secundă la finalul stagiunii trecute, după ce a pierdut barajul disputat în fața celor de la Metaloglobus.

La partida din prima etapă, disputată pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, au asistat aproximativ 2.500 de spectatori. Printre aceștia s-au numărat și ultrașii din gruparea „Băieții Veseli”, care au decis să se întoarcă alături de echipă, pentru a o susține în drumul spre prima ligă. Reamintim că ultrașii nu au mai susținut echipa timp de un sezon, fiind nemulțumiți de noua identitate vizuală implementată de conducere. Redobândirea vechii steme a clubului i-a convins pe aceștia să revină la stadion.

Citește și: Parcul din fața Teatrului Național, aproape finalizat

Citește și: Încă un tramvai nou Bonzankaya a ajuns în depoul din Iași

Vizitează și: Facebook Viva FM Iași

SURSĂ FOTO: Sportpictures.ro

Distribuie

Din aceeși categorie

O lume „total schimbată”: Europa, America și dilemele României după Conferința de Securitate de la München

Anunț privind finalizarea implementării proiectului cu titlul ”DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE ALE CAMEREI DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE SUCEAVA”

Poliția Locală Piatra Neamț reamintește prevederile referitoare la îndepărtarea zăpezii și a țurțurilor

Târgul Mărțișorului, organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina

Știri sugerate