VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Târg cu Suflet în Miroslava pentru sinistrații din Suceava și Neamț

Primăria Comunei Miroslava se alătură inițiativei „Târgul cu Suflet” a Asociației pentru Cultură, Educație, Tineret și Sport „Știința Miroslava”. Târgul este organizat pentru a strânge donații pentru cei afectați de inundațiile din Suceava și Neamț.

În parcarea Căminului Cultural Miroslava, sâmbătă, 9 august, între orele 10:00 și 17:00, localnicii din Comuna Miroslava pot dona bani pentru a reconstrui case din zonele afectate, pentru tratamentele de care au nevoie oamenii din zonă, sau pot aduce obiectele ce pot fi vândute la târg.

„Susținem cu toată inima inițiativa Asociației pentru Cultură, Educație, Tineret și Sport ‘Știința Miroslava’, care organizează ‘Târgul cu Suflet’ – un eveniment în care comunitatea noastră strânge fonduri pentru a ajuta sinistrații. Facem apel către toți cetățenii să aducă obiecte care pot fi vândute, să doneze haine, jucării, cărți și obiecte frumoase sau, pur și simplu, să vină cu inima deschisă să ajute.” transmite Primăria Comunei Miroslava.

Toate veniturile de la târg dar și toate donațiile vor ajunge la sinistrații din zonele afectate de inundații din Județele Suceava și Neamț.

Reamintim că din verificările făcute până la acest moment, peste 680 de locuințe din Suceava sunt afectate (dintre care 41 distruse total), iar în Neamț, 170 de locuințe au suferit pagube. Sute de pompieri și reprezentanți ai altor instituții, alături de membrii societății civile, curăță gospodăriile afectate, distribuie bunuri de strictă necesitate, desfășoară activități pentru degajarea drumurilor, îndepărtarea aluviunilor și decolmatarea șanțurilor.

Citește și: Festivalul Serile Filmului Românesc începe astăzi

Citește și: Concert caritabil pentru sprijinul comunităților afectate de inundații

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Trei proiecte importante ale Iașului, finanțate și în 2026

Activități de educație pentru promovarea integrității în contextul Zilei Internaționale Anticorupție

Cercul de lectură în discuție „Sticlăreasa” de Tracy Chevalier

Împreună hrănim speranța de Crăciun!”: a XIII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente

Știri sugerate