VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Sommerfest Rădăuți – Muzica Comunităților”, ediția a XI-a

În perioada 6-10 august va avea loc „Sommerfest Rădăuți –Muzica Comunităților”, festival ajuns la cea de a XI-a ediție, care se va desfășura la Casa de Cultură, Galeriile de Artă „Traian Postolache”, Templul Mare – Sinagoga Rădăuți și Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi.

Festivalul aduce în atenția publicului ideea de multietnicitate și multiculturalitate prin concerte, expoziții și cursuri de măiestrie dedicate muzicii clasice.  

În deschiderea ediției, pe data de 7 august, la ora 19.00, la Casa de Cultură Rădăuți, NSCo Ensemble – Andrei Mihail Radu (vioară), Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu (pian) – va prezenta recitalul „Enescu 70”, cu lucrări inedite din creația compozitorului. Seria concertelor continuă pe 9 august, cu concertele dedicate tinerilor participanți la cursurile de măiestrie la Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi, de la ora 18.00. Concertul de gală „Maeștri și Discipoli”, care încheie festivalul, se va desfășura la Templul Mare – Sinagoga Rădăuți, duminică, 10 august, începând cu ora 18.00.

Cursurile de măiestrie întregesc seria de evenimente culturale, fiind dedicate elevilor și studenților din țară și din străinătate care studiază vioara, pianul și muzica de cameră. La acestea se adaugă cursul teoretic de „Cultură muzicală aplicată”. Cursurile vor fi susținute de violonistul Andrei Radu, pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu și compozitorul Marius Sireteanu. 

Muzeul Național „George Enescu”, partener de la prima ediție a festivalului, va prezenta expoziția intitulată „George Enescu pe continentul american”, realizată de cercetător dr. Irina Nițu, cu grafica de Horia Nițu. 

Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.

Proiectul este organizat de Casa de Cultură Rădăuți, Primăria Municipiului Rădăuți și Asociația Klavier ART, având ca parteneri Galeriile de Artă „Traian Postolache”, Templul Mare – Sinagoga Rădăuți, Muzeul Național „George Enescu” și Muzeul Județean Botoșani, prin Muzeul  Memorial „George Enescu” Dorohoi.

Echipa festivalului: director – Ovidiu Foca, director artistic – Corina Răducanu.  

Distribuie

Din aceeși categorie

Videt: un nou showroom de optică medicală în Iulius Mall Suceava

Sommerfest Rădăuți – Muzica Comunităților”, ediția a XI-a

Turneu Final al Campionatului Național de Volei pe Nisip se joacă la Iași

Echipa de la TUIași de Motorsport, la Campionatul Național de Off-Road

Știri sugerate