VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Rețeaua de alimentare cu apă potabilă a orașului Broșteni este din nou funcțională

În urma lucrărilor de refacere, rețeaua de alimentare cu apă potabilă a orașului Broșteni este din nou funcțională.

Cu excepția unor zone din satul Neagra, majoritatea locuitorilor au apă potabilă în case sau apartamente.

De asemenea, a fost refăcut și drumul de acces spre satul Dârmoxa, astfel încât tot orașul Brosteni este deschis acum circulației și se poate ajunge pe drum până la ultima casă.

Autoritățile județene au suplimentat de la 4 la 10 numărul echipelor de evaluare a pagubelor produse de inundații la Broșteni.

Din aceste comisii fac parte reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Inspectoratului de Stat în Construcții, Secției Drumuri Naționale și ai altor operatori de servicii publice.

Comisiile au evaluat peste 200 case și 400 de anexe gospodărești, fiind întocmite rapoartele tehnice aferente.

Toate societățile de asigurări sunt prezente pe teren pentru întocmirea dosarelor de daună, atât pentru polițele obligatorii, cât și pentru cele facultative.

Deja 2 familii sinistrate din Broșteni au primit primele despăgubiri PAID, în valoare de câte 100 mii lei.

Distribuie

Din aceeși categorie

Percheziții în 3 comune din județ! Casele unor braconieri, răscolite de jandarmi

CTP anunță modificări ale traseelor cu ocazia Zile Unirii

Festivalul Internațional FILMIKON la Cinema Ateneu

AUDIO: Sezonul gripei și al virozelor persistă, iar numărul cazurilor crește

Știri sugerate