VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Alți 15 pompieri din Botoșani pleacă în sprijinul oamenilor afectați de inundaţii din județul Suceava

Alți 15 pompieri de la subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani merg în județul Suceava să-i ajute pe oamenii afectați de inundații să se întoarcă la casele lor, cât mai curând. Aceștia au plecat în misiune, în urmă cu puțin timp.

Alături de colegii de la alte 14 de inspectorate județene pentru situații de urgență (BN, CJ, SJ, MM, MS, IS, GL, VS, BH, PH, HD, BV și TM), salvatorii botoșăneni vor continua efortul comun pentru înlăturarea efectelor produse de inundații în localitatea Broșteni.

Aceștia sunt pregătiți să își desfășoare activitatea cel puțin cinci zile. Printre misiunile care le vor fi încredințate amintim: evacuarea mâlului din locuințe, curți și subsoluri, curățarea drumurilor locale de aluviunile aduse de ape și evacuarea bunurile cetățenilor.

Este a doua misiune a pompierilor din Botoșani în zonele afectate de inundații. În perioada 29 iulie – 02 august a.c., 15 de salvatori botoșăneni au intervenit pentru evacuarea apei și mâlului din peste 31 de gospodării, case și anexe, au îndepărtat aluviunile de pe străzile Neagra, Mihai Băcescu, Ion Grintescu și Mihai Lupescu și au curățat magazia farmaciei din localitate, pregătind-o pentru depozitarea rezervelor de medicamente. De asemenea, aceștia au făcut tot posibilul pentru a salva și bunurile oamenilor din locuințele și gospodăriile afectate de inundații. Pompierii din județul Botoșani s-au implicat și în distribuirea ajutoarelor către familiile afectate. Două persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost asistate de salvatorii botoșăneni. Aceștia au dus, în siguranță, acasă un bărbat rănit în timpul inundațiilor, recent externat din spital, care se deplasa cu dificultate.

Salvatorii botoșăneni nu au rămas indiferenți nici față de necuvântătoare. Câini înfometați, blocați printre ruine, au fost salvați și hrăniți.

Pe lângă înlăturarea efectelor inundațiilor, pompierii botoșăneni au oferit și suport emoțional oamenilor afectați, demonstrând empatie și solidaritate în momente dificile.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență monitorizează constant situația pentru a se asigura că toate măsurile necesare sunt implementate eficient în gestionarea misiunilor din zona afectată.

Informare preventivă

În fața naturii dezlănțuite fiecare dintre noi trebuie să știe cum să reacționeze, iar cele mai importante sunt măsurile de protecție, luate din timp. Așadar, aveți grijă să curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. Nu aruncaţi peturi, alte ambalaje sau resturi vegetale în albiile apelor curgătoare și nici în şanţurile sau canalele de colectare a apei.

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu le traverseze și să nu se apropie de malurile acestora.

Pe platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă “FII PREGĂTIT” pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteţi proteja în diverse situaţii de urgenţă, generate de fenomene meteo extreme.

Distribuie

Din aceeși categorie

Pompierii militari au fost, din nou, alături de copiii de la Școala de vară organizată de Parohia „Sf. Ioan Botezătorul”

Alți 15 pompieri din Botoșani pleacă în sprijinul oamenilor afectați de inundaţii din județul Suceava

Misiune aeriană de recunoaștere și sprijin în zonele afectate

Mănăstirea Sihăstria a devenit, pentru o zi, centrul Ortodoxiei românești

Știri sugerate