Pentru a finaliza cât mai urgent rapoartele de evaluare privind locuințele afectate de inundațiile din ultimele zile, Instituția Prefectului – Județul Suceava a dispus astăzi o serie de măsuri suplimentare, care se adaugă celor deja întreprinse până în prezent:
Numărul echipelor de evaluare a pagubelor a fost suplimentat de la 4 la 10, pentru a accelera procesul de constatare și raportare.
Am solicitat și am obținut sprijinul domnului Ministru Cseke Attila, pentru acoperirea deficitului de inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții la nivel județean, reușind astfel completarea comisiilor de evaluare (din care fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului, Consiliului Județean, ISU, SGA, SDN și ai altor operatori de servicii publice, după caz).
„Până astăzi, ora 14:00, începând de ieri dimineață, au fost deja evaluate 195 de case și 389 de anexe gospodărești, fiind întocmite rapoartele tehnice aferente.
Am solicitat de la UAT-uri, registrul de evidențe notariale, ASF și ANEVAR valorile orientative privind proprietățile imobiliare din județul Suceava.
Toate societățile de asigurări sunt prezente pe teren pentru întocmirea dosarelor de daună, atât pentru polițele obligatorii PAD, cât și pentru cele facultative.
În aceste momente dificile, adresăm mulțumiri sincere tuturor celor implicați – Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, miilor de voluntari, firmelor private, Consiliului Județean, primăriilor, Guvernului României, precum și tuturor persoanelor și instituțiilor fără de care nu am fi putut avea astăzi o situație mai bună în zonele în care apele au distrus total sau parțial locuințele celor 2.797 de persoane afectate.
Solidaritatea și acțiunea promptă rămân cheia pentru a depăși împreună această încercare. Împreună suntem puternici și putem reconstrui ceea ce a fost pierdut.” transmite Instituția Prefectului – Județul Suceava.