VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

POLIȚIȘTII DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ – ACTIVITĂȚI PREVENTIVE DESFĂȘURATE LA FESTIVALURILE ÎN AER LIBER

În week-end-ul trecut, prilejuit de Festivalul ”Zilele Nordului”, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară s-au aflat la Darabani, desfășurând activități preventive dedicate adolescenților și părinților.

Discuțiile libere au circumscris tematici precum:

  • răspunderea penală asociată implicării în trafic și consum de droguri 
  • efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanțe interzise asupra sănătății fizice și mentale
  • răspunderea penală asociată implicării în acte de violență, etc.

Au fost folosiți în cadrul activităților și ochelarii speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe, respectiv dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia, etc. 

Prevenirea consumului de substanțe psihoactive în rândul populației de vârstă școlară  va continua să constituie un obiectiv prioritar pentru polițiști și în anul școlar 2025 – 2026.

Distribuie

Din aceeși categorie

Premieră la USV: un specialist Fulbright va derula activități didactice în domeniul americanisticii

Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase pentru persoane fizice, în Piatra Neamţ

Precizări ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași privind titlul de Doctor Honoris Causa acordat profesorului Martin A. Nowak

Iași, aeroport digitalizat: Terminalul T3 va fi mai sigur, accesibil și prietenos cu pasagerii

Știri sugerate