VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Restricții de circulație anunțate pe două străzi din Iași

Citadin Iași anunță restricții de circulație pe două străzi, în perioada 28 iulie – 1 august.

În intervalul orar 08:00 – 16:00, traficul rutier va fi complet închis pe străzile Sevastopol și Marta. Măsura a fost luată pentru desfășurarea lucrărilor de întreținere a tramei stradale.

Lucrările de întreținere constau în frezarea asfaltului, plombarea gropilor și refacerea marcajelor rutiere. Reprezentanții Citadin spun că lucrările vor fi realizate zilnic, între orele 8 și 16. Astfel, circulația autovehiculelor va fi deviată.  Accesul autospecialelor de urgență va fi permis, chiar și pe străzile afectate de restricții.

Ambulanțele, mașinile de Poliție, Jandarmerie și ISU vor putea circula fără restricții în zonă.

Autoritățile locale le recomandă șoferilor să evite zona până pe 1 august, dacă este posibil. În caz contrar, șoferii sunt rugați să respecte semnalizarea temporară și indicațiile agenților de circulație.

Scopul acestor intervenții este de a preveni eventualele deteriorări a carosabilului în perioada următoare.

Circulația rutieră se va desfășura conform schițelor.

Citește și: „Zbor Unde Vrei”, proiect de educație finanțat de Consiliul Județean Iași

Citește și: Restricții de circulație în zona Pieței Palatului Culturii

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

AJPIS Botoșani: Tranșă nouă de plăți pentru tichetele de energie destinate facturii din noiembrie 2025

Anunț înscriere ateliere Adina Popescu și Iulian Manuel Ghervas

Salvați Copiii Iași: 1200 de fapte bune de Crăciun

A fost inaugurat SPCLEP Miroslava

Știri sugerate