VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Primăria Piatra Neamț finanțează două proiecte sportive

Primăria Piatra Neamț finanțează două proiecte sportive, ale Asociației TCC 2018 și Clubului Sportiv Sentoki Karate-Do.

Asociația TCC 2018 va organiza două turnee de tenis, în parteneriat cu Federația Română de profil și cu sprijinul municipiului.

Primul turneu, de nivel regional, se va desfășura în acest weekend, fiind adresat copiilor aflați la început de drum în tenisul competițional.

Cel de-al doilea eveniment, programat în perioada 20 – 24 septembrie, va fi înscris în calendarul național și va aduce aproximativ 100 sportivi din țară, în cadrul Cupei Municipiului Piatra Neamț.

Clubul Sentoki Karate-Do va organiza proiectul Unitate prin karate, dedicat pregătirii sportivilor pentru competițiile importante ale sezonului.

Acesta include un cantonament la Moinești la acest final de săptămână, participarea la Cupa României la Orăștie în luna septembrie, precum și la Cupa Sasori de la Ploiești.

Momentul culminant va fi participarea clubului la Campionatul European din Polonia.

Distribuie

Din aceeși categorie

Avarie la conducta Stânca- zeci de localități fără apă

Doi pompieri din Botoșani, recompensați cu diplome de apreciere de ministrul Afacerilor Interne pentru intervenții salvatoare în timpul liber

Apel Nova Apaserv pe timp de caniculă: consumați apa în mod responsabil!

Codul Roșu de caniculă pentru județul Botoșani, prelungit până pe 1 iulie

Știri sugerate