VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Investițiile la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași continuă

Colegiuln Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași beneficiază de investiții continue pentru ca elevii să se întoarcă într-un mediu reabilitat cu cele necesare, transmite municipalitatea.

O primă investiție, realizată din fonduri europene la colegiu, vizează reabilitarea a două corpuri ale școlii: atelierele aferente clădirilor C5 și C7. În paralel, au fost achiziționate și dotările aferente: mobilier și echipamente necesare desfășurării activităților școlare. Investițiile la cele două ateliere vor fi finalizate până la începerea anului școlar 2025 – 2026, mai anunță Primăria Iași. În total vor fi investite în corpurile C5 și C7 peste 8,8 milioane lei. 

Cel de-al doilea proiect se referă la consolidarea seismică a cantinei Colegiului, precum și modernizarea și eficientizarea energetică, finanțate prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Contractul a fost semnat de către primarul Mihai Chirica în aprilie 2025 la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației iar valoarea investițiilor la acest obiectiv se ridică la circa 24 milioane lei.

„Educația are nevoie nu doar de profesori valoroși, ci și de spații sigure și moderne pentru elevi. Prin aceste investiții fără precedent, Iașul devine un model de bune practici în atragerea fondurilor pentru infrastructura școlară”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Sursa Foto: Primăria Municipiulu Iași

Citește și: Femeie atacată de un șacal, tratată de rabie la Iași

Citește și: Incendiu cauzat de un generator electric la Maternitatea „Cuza Vodă”

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Patru defibrilatoare instalate în campusul UAIC

Proiect amplu de modernizare a transportului public din Copou

Facultatea de Medicină si Ştiinţe Biologice Suceava a obținut acreditarea definitivă pentru programul de studiu Asistență Medicală Generală

În adidași pe munte: doi suceveni opriți de jandarmi pe traseul spre Ceahlău

Știri sugerate