VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

A început programul de vară Vacanța (re)Creativă

De luni, 14 iulie, la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească Iași a început cea de-a II-a ediție a programului de vară pentru copii Vacanța (re)Creativă. Programul este organizat de Ateneul Național din Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, iar cursurile sunt GRATUITE.

Vacanța (re)Creativă este un program pentru copii și adolescenți între 7 și 15 ani, organizat pe două grupe de vârstă și adaptat nivelului lor de dezvoltare. Activitățile se vor desfășura într-un cadru sigur și stimulant, curatorii folosind metode non-formale pentru a sprijini exprimarea liberă, creativitatea și încrederea în sine.

Programul include cursuri variate precum teatru, Art-Terapie, educație financiară, desen, pictură de icoane, siguranță și prim-ajutor, fotografie creativă și public speaking, toate adaptate intereselor și potențialului celor tineri.

„Peste 700 de copii participă anul acesta la cea de-a doua ediție a programului Vacanța (re)Creativă, organizat în urma succesului înregistrat anul trecut, când sute de participanți au explorat, cu entuziasm, activități artistice, educative și de dezvoltare personală. Programul oferă o alternativă valoroasă de petrecere a vacanței de vară, prin ateliere interactive care stimulează creativitatea, exprimarea emoțională și descoperirea unor pasiuni noi, într-un mediu sigur, prietenos și adaptat vârstei și nevoilor fiecărui copil”, au declarat organizatorii.

Pentru a descoperi toate evenimentele Ateneului Național din Iași, accesați pagina oficială https://www.ateneuiasi.ro/.

Citește și: Zi aglomerată pentru Poliția Locală Iași

Citește și: Politehnica Iași intră în insolvență

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Zeci de botoșăneni au solicitat ambulanța după ce au căzut pe gheață

Suplimentele alimentare, un ajutor sau un risc în sezonul rece?

Copiii din Horpaz vor avea o grădiniță construită de Primăria Miroslavei

Comuna Scânteia oferă acces mai rapid la servicii medicale

Știri sugerate