VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

A fost finalizat proiectul de stabilizare a terenului din apropierea Aeroportului Salcea

Filiala de Îmbunătățiri Funciare Suceava a finalizat proiectul de stabilizare a terenului din apropierea Aeroportului Salcea, afectat de alunecări majore de teren.

Timp de doi ani s-au executat – pe o lungime de 3 kilometri – gabioane, drumuri de exploatare, canale de scurgere, drenaje, podețe, plantații de salcâm pentru stabilizarea solului, lucrări hidrotehnice în albiile pâraielor și intervenții pentru combaterea alunecărilor de teren.

Valoarea totală a lucrărilor a fost de 9 milioane de euro, cu finanțare asigurată de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

Prin această investiție s-a rezolvat problema eroziunii solului din zona aeroportului și s-a eliminat riscul alunecărilor de teren, care puneau în pericol infrastructura aeroportuară, aproximativ 200 de gospodării din Salcea, câteva sute de hectare de teren, precum și calea ferată și drumul județean din apropiere.

Distribuie

Din aceeși categorie

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Apel pentru artiști vizuali și performativi la Memorialul Ipotești

Știri sugerate