VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Festivalul „Zilele Cetății Neamț – Chemarea Cetății”, între 11 şi 13 iulie

În perioada 11 – 13 iulie, la Târgu Neamț va avea loc Festivalul „Zilele Cetății Neamț – Chemarea Cetății”.

Sub genericul Istorii și legende, organizatorii promit o ediție memorabilă, desfășurată în mai multe puncte ale orașului: Stadionul orășenesc, curtea exterioară a Cetății Neamț, amfiteatrul Ștefan cel Mare și Paraclisul cetății.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Neamț, Primăria și Consiliul Local Târgu Neamț, având ca parteneri Complexul Muzeal Național Neamț și Casa Culturii Ion Creangă.

În zona stadionului vor fi instalate taberele cavalerești și ale meșteșugarilor, unde vor avea loc expoziții de arme, concursuri de tir cu arcul, ateliere de fierărie, olărit și pictură pe față, vânătoare de comori, jocuri medievale și prezentări de tehnici de luptă.

Pe 11 iulie de la ora 17, spectatorii vor viziona un spectacol de reconstituire istorică, urmat de parada trupelor medievale și de momentul fastuos al încoronării lui Ștefan Vodă.

Seara va continua cu concertul trupei Trei Parale și cu un show cu foc susținut de trupa Fire Dream.

Pe 12 iulie, punctul culminant va fi reconstituirea bătăliei de la Valea Albă, urmată de un spectacol cu foc.

De la ora 20, pe scena amfiteatrului vor concerta Lupii lui Calancea.

Ziua de 13 iulie va cuprinde noi activități meșteșugărești, demonstrații militare și prezentări istorice.


Festivalul se va încheia cu un recital Valentin Uzun și Orchestra Tharmis.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate