VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

În perioada vacanței, elevii pot folosi terenurile de sport ale unităților de învățământ

Primăria Suceava reamintește că – potrivit unei hotărâri de Consiliu Local – directorii unităților de învățământ care au primit notificări oficiale trebuie să pună la dispoziția elevilor terenurile de sport în perioada vacanței.

Programul este zilnic între orele 8 – 21, dar în unele locații poate suferi modificări în funcție de activități sau concursuri sportive.

Primăria reședință atrage atenția că pe aceste terenuri de sport este interzis consumul de alcool, tutun, droguri și aruncarea cojilor de semințe în incintă, fiind permis doar jocul cu mingea, fără a se admite biciclete mari, trotinete electrice sau motociclete (cu excepția celor pentru copii mici).

terenurile de sport ale școlilor din municipiul Suceava este interzis accesul animalelor, precum și folosirea materialelor pirotehnice, armelor, sprayurilor lacrimogene sau vopselelor tip graffiti.

Pentru nerespectarea acestor prevederi, Poliția Locală poate aplica sancțiuni între 500 și 1.000 de lei.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO: Cum arată piața imobiliară din Iași la început de an

Calendarul simulărilor pentru examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională

A patra ediție a Digital Innovation Zone, despre AI și perspective umane

Impozite mai mari la case și apartamente: de ce plătim mai mult și ce înseamnă asta pentru fiecare proprietar

Știri sugerate