VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, între 4 şi 6 iulie, la Rădăuţi

În inima Bucovinei, la Rădăuți, tradițiile prind viață din nou!

În perioada 4 – 6 iulie 2025, municipiul Rădăuți găzduiește cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul”, un eveniment de suflet, organizat de Primăria Municipiului Rădăuți și Casa de Cultură.

Zeci de ansambluri folclorice din România și din străinătate vor aduce în fața publicului costume tradiționale spectaculoase, dansuri pline de energie și cântece care poartă cu ele spiritul autentic al diverselor culturi.

Vor fi prezenți artiști din Ucraina, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Chile (Insula Paștelui), Grecia și Lituania, alături de formații de prestigiu din toate colțurile țării, precum: Vaslui, Sibiu, Teleorman, Suceava, Botoșani și, bineînțeles, ansamblul – gazdă – Florile Bucovinenei din Rădăuți.

Evenimentul începe joi, 3 iulie, cu primirea oficială a grupurilor, iar vineri, 4 iulie, de la ora 10:00, are loc întâlnirea formațiilor cu autoritățile locale. După-amiază, parada portului popular și spectacolele de pe scenă vor da startul unei sărbători de neuitat.

Sâmbătă și duminică, Rădăuțiul vibrează pe ritmuri tradiționale, cu parade, dansuri și recitaluri speciale. Printre invitații serii de gală îi amintim pe Margareta Clipa, Maria Iliuț, Adriana Bucevschi, Alexandru Brădățan, Surorile Alexandroaia și Dana Dăncilă, Surorile Ioana și Iuliana Luță și nu în ultimul rând Ionela Popescu, prezentatoarea acestui eveniment.

Festivalul „Arcanul” este mai mult decât un eveniment cultural – este o punte între generații, o celebrare a identității naționale și un prilej unic de a descoperi frumusețea tradițiilor internaționale.

„Așadar, vă invităm cu drag la Rădăuți, între 4 și 6 iulie, să fiți parte din frumusețea și autenticitatea folclorului la Festivalul Internațional „Arcanul”, cel mai mare festival international de folclor din Moldova!”, a transmis directorul festivalului, Ovidiu Foca.

Distribuie

Din aceeși categorie

Un bărbat decedat și două femei internate din cauza consumului de ciuperci toxice

Expoziția „Șarm și eleganță masculină în fotografii de epocă”, la Muzeul de Istorie Roman

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – Admitere 2025

Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, între 4 şi 6 iulie, la Rădăuţi

Știri sugerate