VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

O nouă ediţie a Şcolii de vară, la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”

În perioada 30 iunie – 1 august, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” va desfăşura, prin Şcoala Populară de Artă Piatra Neamţ, cea de a XIV-a ediţie a Şcolii de vară.

Pentru a răspunde cererilor tot mai numeroase din ultimii ani, organizatorii au gândit un calendar complex.

Vor fi create 5 serii pentru cele 5 săptămâni complete ale perioadei amintite, programul desfășurându-se zilnic, de luni până vineri, între orele 10 – 14 la sediul Școlii Populare de Artă.

Şcoala de vară va oferi cursuri de iniţiere în modelaj în lut, dans modern, dans popular, canto tradiţional, pictură, canto muzică uşoară.

Preţul unei serii de cursuri este de 250 de lei pentru 5 zile, fiecare serie de curs urmând a fi compusă din copii cu vârste între 7 şi 15 ani, numărul maxim acceptat fiind de 15 participanţi pentru fiecare serie.

Distribuie

Din aceeși categorie

Piața din cartierul Mărăței Piatra Neamţ va fi modernizată

O nouă ediţie a Şcolii de vară, la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”

Baia Publică City Spa Piatra Neamț, redeschisă pe 30 iunie

Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Iași

Știri sugerate