VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Mihai Bordeianu a semnat cu FC Botoșani

Mihai Bordeianu, fotbalist în vârstă de 33 de ani, fostul jucător al celor de la Poli Iași, a semnat cu FC Botoșani.

Mijlocașul central a semnat cu echipa lui Valeriu Iftime din poziția de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de formația ieșeană în urma retrogradării.

După ce Metaloglobus s-a impus la barajul pentru promovare/menținere în fața celor de la Poli Iași, și a reușit să ajungă pentru prima dată în Superliga, Bordeianu, în lacrimi, anunța că nu va mai continua. Se pare că Valeriu Iftime, patronul Botoșaniului, a reușit să îl întoarcă din drum.

„Jucătorul Mihai Bordeianu a revenit oficial acasă, la FC Botoșani! Curtat de mai multe cluburi din SuperLigă, după ce s-a despărțit de ultima sa formație, mijlocașul în vârstă de 33 de ani și-a exprimat dorința de a juca pentru clubul care i-a deschis drumul spre fotbalul de mare performanță, Mihai Bordeianu trecându-și în CV și prezențe în echipa națională a României”, au anunțat cei de la FC Botoșani, prin intermediul unui comunicat de presă.

Citește și: 6.000 de rățuște de cauciuc s-au întrecut pe râul Bahlui

Citește și: Sute de sancțiuni aplicate de polițiștii ieșeni

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Trei proiecte importante ale Iașului, finanțate și în 2026

Activități de educație pentru promovarea integrității în contextul Zilei Internaționale Anticorupție

Cercul de lectură în discuție „Sticlăreasa” de Tracy Chevalier

Împreună hrănim speranța de Crăciun!”: a XIII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente

Știri sugerate