VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Concert de muzică bizantină, la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava

Mii de suceveni au participat aseară la procesiunea cu moaștele Sf. Ioan cel Nou pe străzile orașului.

Racla a fost scoasă spre închinare în curtea mănăstirii, acolo unde au fost săvârșite slujbele de hram.

În zona limitrofă mănăstirii au fost amplasate tarabe cu produse bisericești și alimentare, precum și corturi de prim-ajutor.

La procesiunea de pe străzile din centrul orașului, ordinea publică a fost asigurată de efective sporite de polițiști, jandarmi și angajați ISU.

Alături de gazde – arhiepiscopul CALINIC și episcopul vicar DAMASCHIN – la hramul Catedralei Arhiepiscopale participă mitropolitul Moldovei și Bucovinei TEOFAN, mitropolitul Basarabiei PETRU, episcopul Hușilor IGNATIE, episcopul vicar de București TIMOTEI și episcopul vicar de Chișinău NECTARIE.

Astăzi, de la ora 18, pe scena amplasată în curtea mănăstirii se va desfășura un concert de muzică bizantină.

De asemenea, un sobor de preoți va oficia, mâine de la ora 17, un parastas al voievozilor în interiorul Cetății de Scaun a Sucevei.

Distribuie

Din aceeși categorie

Eminescu –  postbiografii. Ediția a IV-a. 28 noiembrie 2025

Primăria Suceava va îndepărta cablurile neetichetate, neutilizate, rupte sau căzute de pe stâlpi

Secția de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc este închisă, până pe 8 decembrie

Primăria Suceava renunță la proiectul grădiniței cu program prelungit a Școlii Gimnaziale nr. 1

Știri sugerate