VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Marșul Vieții de la Iași a fost anulat de primărie

Având în vedere escaladarea îngrijorătoare a conflictului din Orientul Mijlociu, situație care a dus la măsuri drastice de restricționare a mobilității în zona statului Israel, în particular anularea a numeroase curse aeriene externe, Primăria Municipiului Iași este nevoită să amâne organizarea Marșului Vieții, eveniment dedicat comemorării Pogromului din 1941.

Programată pentru perioada 29 iunie – 2 iulie, manifestarea va fi amânată pentru finalul acestei veri, respectiv sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie.

„Primăria Municipiului Iași își exprimă deosebita părere de rău cu privire la această neașteptată și nedorită situație și își reafirmă totodată prietenia și sprijinul față de statul Israel, în special pentru cetățenii din orașele Haifa, Ashdod și Netanya, înfrățite cu Municipiul Iași, precum și cu membrii comunităților evreiești de origine română care și-au exprimat dorința de a participa la Marșul Vieții” a transmis Biroul de Presă a Primăriei Iași

Detalii privind data exactă a organizării vor fi oferite pe măsură ce desfășurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu o va permite, mai transmite municipalitatea.

Citește și: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a urcat 200 de locuri într-un clasament internațional important

Citește și: 40 de donatori de sânge au fost premiați într-o seară de gală

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Verificări stricte la trecerile la nivel cu calea ferată în Iași: sute de persoane controlate și sancțiuni de peste 36.000 lei

Mai puține drumuri la Iași: Spitalul Pașcani își dezvoltă serviciile medicale

Al 18-lea tramvai modern a ajuns la Iași: investiție majoră finalizată prin PNRR

Un parc va fi amenajat între strada Plăieșului și strada Izvoare din Piatra Neamţ

Știri sugerate