Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit cu președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, aflat într-o vizită oficială în județul Suceava.
Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului Județean Suceava, în prezența vicepreședinților Nicolae Robu și Stelian Simerea, a administratorului public Cezar Ioja și a responsabilului parteneriatului Schwaben–Bucovina, Katharina Haberkorn.

Gheorghe Șoldan a declarat: „M-a bucurat întâlnirea cu domnul președinte Sailer și, așa cum i-am spus și dumnealui, îmi doresc să consolidăm și să extindem parteneriatul dintre județul Suceava și regiunea Schwaben.
Am discutat despre principalele proiecte de dezvoltare ale județului nostru, de la modernizarea aeroportului și marile investiții în infrastructura rutieră, până la strategii de atragere a investitorilor, care să genereze locuri de muncă mai bine plătite.
Am vorbit și despre îmbunătățirea serviciilor medicale și sociale, precum și despre sprijinirea educației.
Puncte importante ale discuției au fost schimbul de bune practici între medici din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” și cei de la Clinica districtuală din Guenzburg/Schwaben și parteneriatele directe între școlile din cele două regiuni.
De asemenea, am discutat despre cum putem atrage mai multe investiții germane în județul Suceava.
A fost o discuție sinceră și deschisă, în urma căreia atât eu, cât și domnul președinte Sailer ne dorim să venim cu proiecte concrete.”

În cadrul întâlnirii s-a reconfirmat organizarea în județul Suceava, în 2026, a celei de-a 23-a ediții a întâlnirii internaționale pentru tineret „Patru Regiuni pentru Europa”.
Totodată, în cadrul discuțiilor s-a subliniat de ambele părți importanța unor astfel de proiecte pentru tineri, pentru promovarea solidarității europene, într-un context în care discursurile extremiste câștigă tot mai mult teren în spațiul public.
Martin Sailer a declarat: “Sunt încântat să fiu pentru a doua oară la Suceava. Întâlnirea cu domnul Șoldan a fost deosebit de plăcută, au avut loc discuții bune. Parteneriatul existent va continua și va fi completat cu noi teme și proiecte, precum cooperarea economică, schimburi între spitale și proiecte sociale. De asemenea, vor continua și schimburile școlare și proiectele Erasmus”.
Următoarea întâlnire a reprezentanților celor două regiuni va avea loc în luna august 2025, în departamentul Mayenne, Franța, cu ocazia desfășurării celei de-a 22-a ediții a proiectului „Patru Regiuni pentru Europa”.
O posibilă vizită oficială a președintelui Gheorghe Șoldan în regiunea Schwaben este planificată pentru toamna acestui an.
