VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Iașul face pași către un oraș neutru climatic

În contextul global, european și național în care orașele sunt responsabile pentru 65% din consumul de energie și 70% din emisiile de dioxid de carbon, Iașul s-a alăturat mișcării dedicate tranziției orașelor către neutralitate climatică până în anul 2035.

În acest context, Primăria Municipiului Iași și Banca Mondială au organizat joi, 12 iunie, o masă rotundă pe tema dezvoltării municipiului și a Zonei Metropolitane Iași, precum și a nevoii de aliniere a viziunii administrației locale cu cea a investitorilor și dezvoltatorilor privați.

„Vrem și trebuie să construim un oraș mai verde, mai prietenos pentru oameni, mai eficient energetic și mai rezistent în fața provocărilor climatice, împreună cu urbaniștii, arhitecții, investitori și întreaga comunitate locală!”, a spus primarul Mihai Chirica.

Marile proiecte private de investiții și dezvoltare urbană schimbă profund dinamica orașelor. De aceea, este esențial ca acestea să fie însoțite de analize riguroase de impact – urbanistic, economic, social și de mediu – și să fie aliniate cu viziunea de dezvoltare a orașului.

Sursa Foto: Primăria Municipiului Iași

Citește și: A fost semnat un acord pentru construirea „Alianței regionale pentru reconstrucția Ucrainei”

Citește și: A zecea ediție a Rocanotherworld are loc într-un nou decor

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Hachițe Culturale la Iași: Trei zile de ateliere pentru tineri și un tribut emoționant adus actorului Teodor Corban

8 elevi suceveni au fost premiați la olimpiada națională de matematică

AUDIO – Consiliul Județean face demersuri pentru identificarea unui nou amplasament pentru amenajarea unui depozit ecologic de deșeuri, în locul celui din Pasul Mestecăniș

Cum circulă autobuzele în Pașcani între 10 și 13 aprilie: orar redus și pauză de Paște

Știri sugerate