VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Vizită din Republica Moldova la Primăria Iași

La 10 zile după ce a fost în Republica Moldova pentru a semna Acordul de Înfrățire dintre Municipiul Iași și Nisporeni, primarul Mihai Chirica a primit marți, 10 iunie, vizita unei delegații din orașul înfrățit condusă de primarul Dan Negel.

Scopul Acordului de Înfrățire este de a consolida relațiile bilaterale și de a stimula cooperarea în domenii esențiale precum administrația publică și dezvoltarea locală, educația și cultura, turismul și economia locală, activitățile pentru tineret, sportul și schimburile intercomunitare.

„În acest context, am discutat cu prietenii din Nisporeni despre o serie de proiecte transfrontaliere cu finanțare europeană pe care le putem gândi și implementa împreună, după modelul celor realizate în colaborare cu partenerii de la Ungheni. Totodată, ne-am arătat deplina disponibilitate de a-i sprijini în domenii în care avem expertiză, de la modernizarea serviciilor publice la atragerea de fonduri europene”, a transmis Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

Reamintim că municipiul Iași este înfrățit și cu municipiul Chișinău și orașele Ungheni, Hîncești, Cahul, Bălți, Călărași și Edineț din Republica Moldova.

Citește și: Iașul continuă programul de dezinsecție în această perioadă

Citește și: Doi pacienți mușcați de șarpe au ajuns de urgență la spital

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Sinistrații din Neamț, ajutați de autoritățile județene

ISJ Suceava a demarat o campanie umanitară pentru elevii din zonele calamitate

Cinci absolvenți ai Academiei de Poliție „ALEXANDRU IOAN CUZA” București și-au început cariera de polițiști în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani

Pompierii din Botoșani, printre cei mai buni din Moldova

Știri sugerate