Astăzi, 10 iunie 2025, nu mai puțin de 4.540 de elevi din județul Iași au susținut proba scrisă la Limba și literatura română de la examenul de Bacalaureat.
Subiectele pe care le-au avut în față au fost concepute pentru a le testa atât capacitatea de înțelegere a unui text inedit, cât și abilitățile de argumentare și exprimare. Elevii au avut de analizat un fragment literar, au redactat un text argumentativ și au scris un eseu în care au caracterizat un personaj din operele studiate, precum cele ale lui Ion Creangă sau Ioan Slavici.
Ministerul Educației a anunțat că peste 120.000 de candidați din întreaga țară au susținut această probă, care a pus accent pe competențele de citire, analiză și exprimare. Subiectele și baremele vor fi publicate oficial în cursul zilei de astăzi, 10 iunie 2025, pe site-ul Edu.ro.
Emoțiile nu se încheie aici pentru elevii de clasa a 12-a. Miercuri, 11 iunie 2025, probele continuă cu testarea la disciplina obligatorie de profil, respectiv Matematică sau Istorie, în funcție de specializarea fiecărui elev.
Vineri, pe data de 13 iunie 2025, tinerii vor susține proba la alegere a profilului și specializării. La începutul săptămânii următoare, luni, pe data de 16 iunie 2025, va avea loc proba la Limba și literatura maternă. Aceasta este destinată elevilor de clasa a 12-a care fac parte din comunitățile minoritare.
Conform informațiilor oferite de Ministerul Educației, primele rezultate ale examenului de Bacalaureat vor fi afișate pe data de 18 iunie 2025. Totodată, de menționat este că, în zilele următoare, elevii vor putea depune eventualele contestații.
Citește și: Protest pentru siguranța femeilor în Iași
Citește și: Au început lucrările la Piața Agroalimentară Miroslava
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași