VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Au început „Zilele Medicale ale Sucevei”

Colegiul Medicilor și Facultatea de Medicină Suceava organizează, de astăzi până sâmbătă, Conferința „Zilele Medicale ale Sucevei”.

Manifestările vor avea loc în cadrul Complexului Prestige Plaza și al Universității „Ștefan cel Mare”.

Tema centrală a ediției din acest an este „Echipa medicală și comunitatea în sprijinul pacientului”, accentual fiind pus pe importanța integrării comunității în actul medical și pe necesitatea cooperării eficiente între profesioniștii din sănătate.

Președintele Colegiului Medicilor Suceava, LAURA COCA, a precizat că pacientul nu mai poate fi sprijinit eficient doar prin relația medic – pacient, calitatea actului medical fiind rezultatul muncii în echipă.

„Zilele Medicale ale Sucevei” se adresează tuturor medicilor, reunind personalități medicale de prestigiu din țară și din străinătate, care vor împărtăși din experiența și expertiza lor în diverse specialități.

De asemenea, vor fi prezentate lucrări valoroase realizate de cadrele medicale din județul Suceava, axate pe provocările curente din practica medicală.

Distribuie

Din aceeși categorie

Seară de film sub cerul liber la Pașcani. Primăria îi invită pe localnici la o proiecție gratuită

Noi măsuri împotriva „rablelor” abandonate: Primăria Iași trimite la casare încă 26 de autovehicule

Containere noi pentru colectarea hainelor uzate în Iași. Unde le găsesc ieșenii

„Delta urbană” de la Podul de Piatră prinde contur. Investiție de peste 36 de milioane de lei la Iași

Știri sugerate