VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Absolvenţii suceveni se pot înregistra la AJOFM

Tinerii suceveni care se înregistrează, în termen de 60 zile de la absolvire, la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă pot beneficia gratuit de informare și consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională, prime și indemnizație de șomaj.

În cazul absolvenţilor de liceu – indiferent dacă au promovat sau nu bacalaureat – termenul de 60 de zile se calculează începând cu ziua următoare datei absolvirii.

De asemenea, elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile se pot înregistra în evidențele Agenției în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

AJOFM Suceava precizează că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe siteul www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice.

Distribuie

Din aceeși categorie

Vremea se schimbă radical: ANM anunță vijelii și averse torențiale în nordul Moldovei

64 de portrete care spun istoria Moldovei, reunite într-o expoziție-eveniment la Palatul Culturii din Iași

Lucrări de întreținere a spațiilor verzi și cosirea vegetației din perimetrul asociațiilor din cartierul Dărmănești

Halterofila Maia Andrei, medalie de bronz la Campionatele Mondiale pentru Juniori II

Știri sugerate