Aproape 200 de locuințe noi pentru tinerii ieșeni, cu fonduri europene prin PNRR, vor fi construite în viitorul apropiat, anunță primăria municipiului Iași.
Acestea vor fi ridicate în zona Grădinari – Metalurgie. Este vorba despre un complex de 7 tronsoane de blocuri cu un total de 188 de apartamente: 98 garsoniere, 78 apartamente cu 2 camere și 12 apartamente cu 3 camere. Vor fi disponibile 199 de locuri de parcare, inclusiv 14 pentru persoane cu dizabilități.
Complexul va avea și 45 de stații de încărcare pentru mașini electrice, cu 90 de puncte de încărcare.
Lucrările sunt în plină desfășurare, informează municipalitatea, iar fundațiile sunt deja finalizate, iar acum se montează planșeele primului nivel. Astfel, stadiul actual al lucrărilor a ajuns la aproximativ 15%.
Clădirile vor fi de tip nZEB (nearly zero-emission building) – cu performanță energetică ridicată și consum minim, asigurat în mare parte din surse regenerabile.
Termenul de finalizare al proiectului este luna iunie a anului viitor, iar valoarea lui se ridică la aproximativ 14.6 milioane de euro.
„Acesta este doar unul dintre proiectele prin care transformăm fondurile europene în soluții reale pentru comunitate: locuințe moderne, eficiente energetic și accesibile pentru tinerii din Iași!”, transmite municipalitatea.



Citește și: Dublu transplant renal a salvat vieți la Iași
Citește și: Concertele inedite ale lunii iunie la Palat
Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași