VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Jandarmii în mijlocul copiilor, de ziua lor

Complexul Sportiv Săveni a fost asaltat în această dimineață de copiii veniți în număr mare să se întâlnească cu jandarmii, la o activitate ocazionată de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului.


Autospecialele de serviciu, mijloacele de intervenție din dotare, ținuta de misiune și exercițiile demonstrative de autoapărare și cu câinii de serviciu au atras atenția celor aproape 500 de elevi și cadre didactice de la școlile săvinene, care au dorit să îi cunoască și să afle mai multe despre ei.
A fost o zi maģică, plină de soare, zâmbete, voie bună și entuziasmul copilăriei.


Copiii, dar și parinții acestora, se vor putea întalini cu jandarmii la activitățile organizate de primării, după cum urmează:

  • în ziua de vineri, 30 mai, în orașul Săveni, între orele 11.00 – 12.00;
  • în ziua de duminică, 01 iunie: în orașul Ștefănești (între orele 10.00 – 11.00), în orașul Darabani (între orele 12.30 – 13.30) și în comuna Lunca (între orele 15.00 – 16.00);
  • în ziua de luni, 02 iunie, în municipiul Dorohoi, între orele 10.00 – 11.00.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Ghiozdane cu rechizite pentru elevii sinistrați din Broșteni, Ostra, Frasin și Stulpicani

Record local la înmtruculările autovehiculelor din Iași

„Grădini Muzicale” – eveniment cultural la Rădăuți, Dorneşti, Marginea, Horodnic de Jos și Horodnic de Sus

AUDIO – Zilele Culturii Polone continuă la Suceava, Moara și Cacica

Știri sugerate