Pe 28 mai 2025, a avut loc ediția a IV-a a evenimentului “REPERE PENTRU VIAȚĂ”, un moment deosebit din viața comunității Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, în care aproape 700 de elevi au interacționat cu 50 de specialiști, profesioniști în variate și diverse domenii de activitate.
Organizatorii au mulţumit tuturor celor implicați:
Avram Tiberiu, presă/ jurnalist presă scrisă, realizator podcast/ redactor șef Monitorul de Suceava, Fakenews;
Bota Ecaterina, Management/ director financiar (CFO) Egger România, Strategii eficiente de orientare către piața muncii;
Buculei Amelia, Educație – învățământ superior/ lector dr. / Director departament Facultatea de Inginerie Alimentară – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Etichetarea – sistem controversat, soluții de etichetare prietenoase cu mediul;
Bujdei Leonte Ioana, Juridic/ judecător Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, Începe cu … Dreptul: ce vreau să fac și ce pot să ajung să fac?;
Clipa Otilia, Educație – învățământ superior/ conferențiar dr. / Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Cui îi e frică de evaluare?;
Crăciun Mărioara, Educație/ profesor, Școala Postliceală Sanitară Rădăuți, asistent medical/ SAJ Suceava, Provocări și oportunități în carieră;
Coajă Teona, Medical/ medic neurolog/ Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, Cabinet Medical Individual Neurologie Rădăuți, Drumul între dezvoltarea psihoemoțională și neuroștiință;
Dascălu Bulină Adriana, Jurnalism/ jurnalist TV/ Televiziunea Intermedia, Televiziunea și responsabilitatea socială;
Găleată Alin, Ofițer specialist I Informare și Relații Publice – maior, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă;
Jecalo Adi, Administrație publică locală/ Viceprimar al municipiului Rădăuți, Serviciile publice furnizate de operatori economici în colaborare cu administrația publică locală;
Larionescu Virgil, Educație – învățământ superior/ lector dr. / Facultatea de Educație Fizică și Sport – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava; Invenții în sport. Ai o idee? Vino să afli cum poți să o brevetezi!
Loghin Bogdan, Administrație publică locală/ Primar al municipiului Rădăuți, Administrația publică locală eficientă;
Luța Valentin, Administrație publică locală/ Primar al comunei Horodnic de Sus, Rolul administrației locale în actul educațional;
Maloș Ionel, Religie/ preot/ protopop al Protopopiatului Rădăuțiului din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Eu aleg! Dar cum aleg?;
Milici Dan, Educație – învățământ universitar/ cadru didactic universitar în domeniul inginerie electrică/ decan – Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Calculatoare – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Scurta istorie a calculatorului, de la primul circuit integrat la computerul cuantic;
Negruț Romeo , Management/ Manager al Spitalului Municipiului „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți , Economist/ contabilitatea firmelor mici și mijlocii/ Birou de contabilitate, Despre managementul spitalicesc în anul 2025;
Pascariu Liana, Juridic/ avocat/ Baroul Suceava
Educație – învățământ universitar/ cadru didactic universitar/ decan – Facultatea de Drept și Științe Administrative – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Inteligența artificială în drept;
Petraru Alina, Poliție – Ministerul Afacerilor Interne/ inspector principal de Poliție și purtător de cuvânt/ Serviciul teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, Atribuțiile specifice Poliției Române de Frontieră și forme de recrutare în rândul acestei instituții. Infracțiunile privind frontiera de stat;
Pintescu Florin, Educație – învățământ universitar/ cadru didactic universitar/ decan – Facultatea de Istorie și Geografie – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Științele socio-umane și carierele viitorului;
Popoiu Adrian, Administrație publică locală/ Primar al orașului Siret, economist contabil, Fondurile europene și dezvoltarea unei comunități;
Roșca Neculai, Presă/ jurnalist presă online, presă scrisă, realizator emisiune, autor literatură/ director Suceava smartpress, Jurnaliști și scriitori;
Terec-Vlad Loredana, Educație – învățământ preuniversitar și universitar/ profesor/ director Școala Gimnazială nr.4 Suceava, asistent universitar dr. la Facultatea de Drept și Științe Administrative – Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, cercetător asociat la Academia Română, De ce să aleg o profesie în domeniul juridic;
Tibeică Cătălin , Medical/ medic stomatolog/ asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, Provocarea secolului vitezei în rândul tinerilor – asumarea unui grup de job-uri/ responsabilități în domeniul medical, universitar, administrativ, umanitar și antreprenorial;
Tiron Daniela, Antreprenoriat/ specialist marketing Auto Schunn SRL, antreprenor/ administrator companie Conwerti SRL, Antreprenoriat, automobile și aviație: despre cum să-ți transformi pasiunile într-o carieră de succes;
Tiron Werner, Construcții/ inginer constructor/ restaurări monumente istorice – construcții/ director tehnic – SC Restaco SRL, Restaurări monumente istorie, construcții;
Andronachi Carmen, Educație/ profesor de limba și literatura română, fost director al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți în perioada 2012-2016, Despre limbajul literar, farmecul poeziei;
Andronachi Traian, Administrație publică locală/ Prefect al Județului Suceava
Justiție/ avocat/ Baroul Suceava/ fost manager al Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți, Rolul prefectului ca reprezentant al guvernului în teritoriu în administrațua publică a județului;
Belibou Lăcrămioara, Medic pneumolog/ Spitalul Rădăuți, A fi sau a nu fi medic în provincie;
Bîrsan Zâna Mihaela, Jurnalism/ redactor și realizator Exclusiv Știrea Zilei organizator evenimente, specializată în folclor/ fondator 10 pentru folclor, Puterea cuvântului scris/ rostit;
Calancea Adela, Medicină/ medic primar, coordonator Compartiment Oncologie Medicală în cadrul Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți, consultant în comisiile pentru mai multe instituții din domeniul privat, Oportunități și provocări pentru un tânăr medic în România;
Ceredeev Daniela, Educație/ Profesor, formator, voluntar, coordonator de organizații de tineret, coordonator de voluntari, inspector școlar pentru religie/ ISJ Suceava, Cuvinte-zid și cuvinte-fereastră;
Ciobâcă George Octavian, Justiție/ judecător/ președinte Judecătoria Rădăuți, Mituri și realități despre profesiile juridice – din experiența unui polițist, procuror și judecător;
Cuzub Dmitri, Medicină/ medic urolog la Spitalul Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți, Chirurgia robotică și inteligența artificială: inovații în medicina modernă;
Davalciuc Oana, Medicină/ medic primar Radiologie și imagistică Medicală, șef laborator Radiologie în cadrul Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți, De ce radiologia este în topul preferințelor la rezidențiat?;
Donisan Florin, sport/ formator/ antrenor fitness, tehnician maseur/ administrator sală fitness, Fitness-ul între mit și realitate. Profesie, performanță, oportunități;
Flutur Angelica, Cultură/ interpret muzică populară, Costumul popular – original și kitsch;
Iliuț Vasile, Administrație publică locală/ Primar al orașului Vicovu de Sus, economist, Administrația publică locală și atragerea de fonduri europene;
Kurtoglu Adriana, Antreprenoriat/ antreprenor/ District Director D 10 Toastmasters International și secretar general al Federației Naționale a Părinților EDUPART, Drumul către o carieră autentică: între curaj, eșec și reușită;
Nichitean Adriana, Educație/ Psiholog/ Director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, Jurnalism/ realizator emisiuni tv/ Televiziunea Bucovina Suceava, Psihologia alegerilor care modelează viața;
Parasca Dumitru, Jurist, antreprenor, poet, organizator al Festivalului Național Concurs “Regina Sânzienelor”, Simboluri ale românilor;
Pânzaru Mihai – PIM, Inginer, jurnalist (membru UZPR), grafician-caricaturist (membru UAPR), Arta de a privi critic viața;
Rotaru Cristina, Medical/ asistent medical principal/ balneofiziokinetoterapeut, managementul și strategiile îngrijirilor paleative/ administrator cabinet individual S.C. Lucyval SRL – Centrul de recuperare și masaj Rădăuți, Rolul kinetoterapeutului în societate;
Rusu Oana, Juridic/ avocat/ Baroul Suceava, Avocat pledant civil și penal;
Sima Flaviu, Medical/ medic primar anestezie și terapie intensivă ATI Spitalul Municipiului „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți/ fost manager Spitalul Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți, Anesthesia Rocks;
Sofroni Marinică, Administrație publică și juridic/ Secretar General la Primăria Municipiului Rădăuți, Personalul din cadrul administrației publice locale, aleșii locali, funcționarii publici, personalul contractual;
StroescuAnca , Medic/ specialist Sănătate Publică și Management/ Direcția de Sănătate Publică Suceava, Prevenind vei dobândi … sănătate!;
Ștefănescu Alin, Juridic/ Procuror/ Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți/ fost ofițer de poliție, avocat și judecător, Realități vs percepții despre magistrați;
Todorese Mirela, Juridic/ avocat/ Baroul Suceava, Rolul dreptului și statului de drept în contextul influențelor extremiste din societatea democratică actuală;
Vatră Dan, Horeca/ manager turism/ administrator hotel-restaurant Casa Vatră/ fost manager Spitalul Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți, Importanța resursei umane în activitatea de turism.