În ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni, sprijiniți de lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență, au intervenit pentru evacuarea apei din 10 gospodării afectate de inundații.
Misiunile au debutat în Vatra Dornei, unde s-a acționat pentru evacuarea apei din două curți.
Alte intervenții au avut loc în Bosanci, municipiul Suceava (unde a fost inundată curtea unui Centru de îngrijire a persoanelor vârstnice), Bogdănești și Râșca.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a precizat că printre cauzele care au dus la producerea acestor inundații se numără scurgerile de pe versanți, dar și faptul că șanțurile și rigolele au fost fie subdimensionate în raport cu volumul de apă căzut, fie parțial obturate de materialul lemnos antrenat de viituri din amonte.
Pompierii suceveni au primit sprijin din partea colegilor de la ISU Sălaj, acționând cu autocamioane, motopompe și alte echipamente specifice pentru a limita efectele negative ale inundațiilor și pentru a proteja construcțiile din gospodării.
Reamintim că județul Suceava se află sub Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ până mâine, la ora 3.