VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Aproape 1.500 de candidați înscrişi la concursul de titularizare în județul Suceava

1.479 candidați s-au înscris la concursul național de titularizare în județul Suceava.

Comparativ cu anul trecut, numărul acestora este mai mare cu 292.

În acest an, cei mai mulți candidați sunt înscriși pentru posturile de educatoare, învățătoare, profesori de educație fizică și sport și limba și literatura română.

Inspectoratul Școlar Suceava a stabilit 5 centre de concurs la Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza, Colegiul Tehnic Petru Mușat, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Școala Gimnazială nr. 10 Suceava.

În perioada 30 mai – 27 iunie se vor desfășura inspecțiile speciale la clasă și probele practice în profilul postului.

Pentru a se titulariza, candidații trebuie să obțină minim nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă.

Proba scrisă a concursului va avea loc pe 15 iulie.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Educație pentru sănătate și echilibru” – eveniment dedicat elevilor, părinților și profesorilor din Iași

Simulare de Bacalaureat în județul Iași: mii de elevi susțin probele scrise din 23 martie

Spitalul Regional de Urgență Iași prinde contur: lucrări în desfășurare și planuri pentru conectarea la Autostrada A8

Programul de consiliere vocațională „MyWaY” revine la Suceava

Știri sugerate