VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Conferința „AcCES la Educație cu Viitor”, la LPS Suceava

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar și Asociația „Sportul pentru Toți”, organizează, joi, 29 mai, conferința „AcCES la Educație cu Viitor”.

Evenimentul va avea loc de la ora 16, la aula Liceului cu Program Sportiv (LPS) Suceava.

Conferința este dedicată părinților, cadrelor didactice și specialiștilor preocupați de educația copiilor cu cerințe educaționale speciale, cu accent pe tulburările din spectrul autist.

Întâlnirea va oferi informații actualizate privind diagnosticarea, intervenția timpurie și integrarea acestor copii într-un mediu educațional cu adevărat incluziv.

Vor susține prelegeri medicul psihiatru Mihai Ciungan, psihoterapeutul Sânziana Burcea, profesorul Mihai Androhovici și reprezentanții mai multor școli special.

De asemenea, vor fi prezenți psihologi, logopezi, consilieri școlari și kinetoterapeuți, alături de profesori și părinți implicați activ în sprijinirea copiilor cu CES.

Distribuie

Din aceeși categorie

Adoptă o scrisoare și oferă speranță cu NOIR

„AniMuz”, prioect digital inedit la Palatul Culturii

AUDIO: Pericolul sezonul festiv, artificiile și petardele

AUDIO – Aeroportul Suceava va operaționaliza sistemul de aterizare ILS 3

Știri sugerate