VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Prezență slabă la vot în prima parte a zilei. Un incident electoral anchetat de polițiști

De la începerea procesului de vot a fost înregistrată o sesizare de posibil incident electoral, în localitatea Albești, cu privire la faptul că un cetățean ar fi postat pe o rețea de socializare, buletinul de vot, după exercitarea dreptului la vot. Polițiștii verifică aspectele semnalate.

Până la ora 12.40, în secțiile de votare din județul Botoșani s-au prezentat la urne 77.425 cetățeni cu drept de vot. Dintre aceștia, 68.714 s-au regăsit pe listele permanente, iar alți 7.986 au votat pe liste suplimentare. Urna mobilă a fost solicitată de 762 de ori. 

Prezența la vot, la această oră, în județul Botoșani, este de 20,73%.

În județul Botoșani sunt organizate 434 de secții, la care sunt așteptați 374.762 de cetățeni cu drept de vot.

Distribuie

Din aceeși categorie

Fertilizarea in vitro și povara tăcută a speranței

Concertul „Cântec șoptit”, la Casa de Cultură Piatra Neamț

Târg de adopții pentru câini, la Shopping City Suceava

AUDIO – Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost suspendat pe o perioadă de 6 luni din calitatea de membru PSD

Știri sugerate