Județul Botoșani este în coada clasamentului național privind prezența la urne, cu un procent de 43,41% , fiind urmat de județul Vaslui, cu 37,54%. O prezență slabă la urne a fost înregistrată și în județele Satu Mare – 45,80% Caraș-Severin – 46,29%.
Comunele cu cea mai mare prezență la urne, din județul Botoșani, sunt Pomârla cu aproape 60%, Mihai Eminescucu peste 56%, dar și Dimăcheni, Brăești, Cordăreni, Văculești, Curtești, care au depășit pragul de 50%.
Comuna Mihai Eminescu, cu peste 4.100 de voturi, s-a clasat pe locul al treilea în județ după municipiul Botoșani și Dorohoi, depășind orașe precum Darabani, Flămânzi sau Ștefănești.
La polul opus, comune precum Ripiceni, Hănești, Vârfu Câmpului sau Păltiniș au înregistrat prezențe de sub 20%, explicate parțial prin fenomenul migrației fictive a cetățenilor cu dublă cetățenie (română și moldovenească sau ucraineană), care au obținut acte românești fără a locui, fizic, în localitățile de domiciliu.
Cea mai mare absență a fost înregistrată în rândul tinerilor. La acest tur de scrutin au votat doar 8, 23% dintre tinerii cu vârste între 18 si 24 de ani și doar 12,36% dintre cei care au între 25 si 34 de ani.
Cea mai mare prezență a fost înregistrată în rândul votanților din categoria de vârstă 45-64 de ani, care au votat în proporție de 39,02%, urmați de cei peste 65 de ani, care au votat în proporție de 22,58 % și de cei care au între 35-44 de ani, aproape 18%.

