Se apropie evenimentul mult așteptat de botoșăneni!

Începând de vineri, 9 mai 2025, orașul va deveni gazda unora din cei mai în vogă artiști români, invitați să concerteze în cadrul Zilelor Municipiului Botoșani!

Seria zilelor de sărbătoare va fi deschisă la Parcul Cornișa cu mixuri muzicale ale DJ Radu, de la ora 18:00, urmând ca de la ora 20:00, momentul artistic să fie semnat de formația BERE GRATIS, în acompaniamentul orchestrei Filarmonicii botoșănene.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, concertul va fi susținut la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19:30, cu intrare gratuită în limita locurilor disponibile. 

A doua zi de spectacole – 10 mai 2025, va aduce pe scenă, începând de la ora 18:00, artiști locali iar de la ora 18:30 vor performa membrii Academiei „Modus Vivendi”. De la ora 20:30, botoșănenii o vor putea urmări în concert pe SIMONA NAE iar de la 21:00 va avea loc evenimentul serii, când pe scenă va urca LORA & BAND. Atmosfera de sărbătoare va continua în compania lui DJ Radu. 

A treia și ultima seară de festival din 11 mai 2025 va fi deschisă de la ora 17:45, cu artiști ai Școlii Populare de Arte „George Enescu” și Clubul Sportiv „Pro Dance”, va continua de la ora 18:30 cu CIRO DE LUCA iar pasionații de dans își vor afișa talentul de la ora 19:30, cu demonstrații pregătite de G-Power Dance Studio. 

Vor urma două evenimente ale serii, cu concertul ANTONIEI, de la ora 20:15 și al CONNECT – R & BAND, de la ora 21:00.

DJ Radu va reveni la pupitru, după ora 22:00.

Programul pe zile poate suferi modificări în privința orelor stabilite pentru intrarea în scenă a artiștilor invitați. 

În completarea programului artistic, botoșănenii vor avea la dispoziție atât o zonă de food – court cât și de distracție.

Distribuie

Din aceeși categorie

Primarul comunei Coșula, ridicat de mascați la trei zile după alegeri! Parchetul European anchetează un caz de fraudă cu fonduri europene

Instituția Prefectului urmărește aplicarea măsurilor necesare în cazul căminului groazei

Antrenorul Eusebiu Popa, Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra Neamț

Expoziția artistului Petru Diaconu, la Galeriile de Artă Piatra Neamț

Știri sugerate